Obiectiv Și Subiectiv
Despre obsesia obiectului
Obiectiv, adică la obiect, adică cu referire la ceva pipăibil ca un obiect.
Aplicat, adică particularizat.
Când discutăm obiectiv și aplicat, e clar că ne aplicăm atenția pe ceva specific și limitat, ceva concret, cel mai adesea pipăibil.
Dar ce facem cu realitatea care nu e absolut deloc pipăibilă și este interconectată, și e percepută și modelată subiectiv?
Cum discutăm obiectiv despre ea?
Asta au pățit și fizicienii când au intrat cu bocancii fizicii clasice într-un atom.
Au căutat bile și au găsit bile.
La un moment dat au zis că se întâmplă ceva ciudat: când te uiți la bile, se manifestă ca bile. Când nu te uiți la ele, sunt Unde.
Când s-au terminat bilele și au găsit doar vibrație, au zis că sigur acolo e un string, o coardă, o „ceva” care vibrează.
Nu se poate să nu fie nimic.
Pentru că toate la un loc atârnă și poți să le pipăi, deci există.
Sigur e un obiect.
Sigur.
Nu se poate altFel.
Obiectiv vorbind.