Egoismul florilor
Despre resurse și egoism
Egoismul e greșit înțeles.
Dacă faci tot ce e nevoie pentru interiorul tău, ăsta nu e egoism.
Floarea care își trage seva din pământ și crește către soare nu e egoistă.
Să aduni resurse ca un animal, dincolo de limita nevoilor tale de animal, ăsta e egoism.
Când mergi către bucuria ta interioară, sufletească, ăsta nu e egoism. Vei dărui celor din jur un bun exemplu și vei contribui la un mediu (cel puțin) plăcut și uneori ca sursă de inspirație.
Dacă mergi ghidat de bucuria ta interioară vei înflori.
Să nu înflorești, ca om, e semn de egoism. Ai primit resurse și nu le folosești.
Le ai, te joci cu ele, te uiți la ele ca la niște jucării strălucitoare.
Dar nu le folosești.
Nu contează dacă te temi sau nu să te arăți, așa cum am pățit și eu.
Tot irosire de resurse și egoism este dacă nu le folosești, dacă nu te arăți, dacă nu înflorești.
Nu mai ține ascuns în tine tot ce te cheamă. Ai toate resursele ca să manifești bucuria care te cheamă, acționează, dăruiește spectacolul înfloririi, ție și celor din jur, că e mare nevoie.
Nu îți bate capul cu ce cred sau spun ceilalți.
Chiar dacă te apreciază sau nu, chiar dacă te vede sau nu cineva, să înflorești e treaba ta.
Florile nu se gândesc dacă le miroase cineva, ele doar înfloresc.
Înflorește și tu.